Dacă frunzele plantelor cultivate nu sunt găurite sau dacă nu vedem melci sau limacși pe suprafața acestora atunci când mergem în câmp, acest lucru nu este suficient ca să descoperim semnele apariției melcilor. Trebuie să manifestăm o atenție și o vigilență crescută în perioadele ploioase ale anului. Pentru că știm că melcilor le place mediul umed, cel mai ușor le vom da de urmă după ploaie și la lăsarea serii, când aerul se răcorește și aceștia ies din ascunzișuri în căutarea hranei.

Dacă nici după ploaie nu depistăm semnele apariției melcilor și limacșilor (urme umede sau uscate, argintii de mucus, pe frunze și pe suprafața solului, frunzele și tulpinile sunt în perfectă stare, pe partea inferioară a frunzelor nu este nimic) nu trebuie totuși să renunțăm la investigarea terenurilor cultivate. Așa cum am spus, pe vremea călduroasă, melcii și limacșii se ascund foarte bine în pământul lucrat. Să nu uităm că terenurile cultivate sunt cele mai favorabile medii de dezvoltare a lor. După ce melcul depune ouăle, el le acoperă cu pământ, iar după câteva zile din ele vor ieși puii. Practic, melcii și limacșii trăiesc în sol, la fel ca râmele și ies în căutarea hranei, ajungând până pe frunze și fructe atunci când plouă și atmosfera le este prielnică.

Totuși, există specii de melci și limacși ce atacă semințele, rădăcinile și tulpinile plantelor și astfel de daune nu sunt vizibile la suprafață, ci abia când sunt irecuperabile, deci în momente în care semnele apariției melcilor sunt tardive.

Tandonia budapestensis, limaxul cu nervură, de exemplu, se hrănește cu tuberculi, deci în sol și este foarte rezistent, depășind iernile geroase, pentru ca în primăvară și la începutul verii să se poată reproduce. Milax gagates, limaxul negru cu nervură, provoacă daune semințelor și răsadurilor și se hrănește la suprafața solului și sub pământ. Deroceras reticulatum, melcul cenușiu de câmp, atacă răsadurile cartofului, cerealelor și rapiței cu semințe oleaginoase. Arion hortensis, limaxul negru de grădină, se hrănește cu tuberculi și răsaduri, găurind semințele. Limax flavus, limaxul galben, are un mare apetit pentru răsaduri și legume. Arion lusitanicus sau arion vulgaris, limaxul iberic, se hrănește cu toate componentele plantei – rădăcină, tulpină și frunze și cele mai mari daune le provoacă atunci când atacă punctul de creștere, ceea ce distruge iremediabil planta. Deroceras invadens, limaxul brun de câmp, are apetit pentru legumele rădăcinoase și răsaduri, deci atacă în sol și la baza plantei. Theba pisana, melcul alb de grădină, se hrănește îndeosebi cu răsaduri de cereale. Ambigolimax valentianus, limaxul de seră, produce pagube severe la răsaduri.

Iată, deci, nouă specii de melci și limacși care „lucrează” în sol și la baza tulpinii, adică la adăpost de ochiul omenesc. Nu e nevoie să mergem inutil în câmp cu o frecvență foarte mare, căutând semnele apariției melcilor. Este suficient să facem asta dimineața foarte devreme sau după căderea nopții și oricând după ploaie. Acestea sunt indiciile de timp si meteorlologice pe care trebuie sa le luăm în calcul. Apoi, odată ajunși pe terenul cultivat, controlăm plantele, de sus, până la bază. Este inutil să menționăm că va fi greu să identificăm semnele apariției melcilor în pământ, deci la rădăcină, însă prezența se va confirma pe evoluția plantei în timp. Niște capcane mai pot veni în ajutor pentru a depista dacă ne confruntăm cu o invazie de melci și limacși. Totuși, partea supraterană a plantei e liberă să fie controlată: tulpina supraterană și frunzele, pe ambele părți și fructele.