Denumirea de limax o poartă acei melci fără cochilie care ne invadează grădinile și terenurile agricole în perioadele umede și ploioase ale anului. Cu dimnesiuni de la aproximativ 20 de mm, până la 130 mm, e foarte ușor pentru un necunoscător să-i încadreze în categorii precum viermi sau șerpi. Însă la o privire mai atentă, se pate observa asemănarea corpului unui limax cu melcul cu cochilie. Ceea ce îl face să arate respingător este și lungimea corpului complet expusă, datorită absenței căsuței.

Pentru a putea recunoaște ușor un limax, putem lua în considerare atât asemănările acestuia cu „fratele” său, dar și condițiile de viață, habitatul și semnele distinctive cu care își marchează teritoriul.

Așadar, melcul limax are celebrele „coarne bourești” în vârful cărora are ochii, exact ca melcul cu cochilie și diferite variații de culoare, apropiate de cele ale solului. Aspectul este gelatinos și lucios, exact așa cum sugerează și denumirea științifică a grupei – moluște. Cel mai evident semn caracteristic pentru melcul limax este urma de mucus pe care o lasă peste tot în drumul său. Ca mare iubitor de umiditate, melcul limax are ca mediu favorabil de viață terenurile cultivate, datorită faptului că se poate refugia în crăpăturile solului lucrat, atunci când timpul este secetos. În plus, pământul cultivat este o sursă permanentă de hrană pentru limax. Încă de la semănat, viitoarea cultură stă sub amenințarea acestui dăunător ahtiat după hrană: semințe, răsaduri, tulpini, frunze și fructe. Necesitatea irigării terenurilor cultivate este un factor principal în determinarea dezvoltării mediului prilenic atât pentru limax, cât ți pentru melcul cu cochilie.

Am spus deja că unul din semnele pe care un limax le lasă este urma de mucus. Aceasta poate fi vizibilă pe suprafața superioară sau inferioară a frunzelor, pe fructe și chiar pe sol. Odată uscată, această urmă este de obicei argintie. Însă rezultatele cele mai clare se pot vedea la un control al plantației făcut pe vreme ploioasă sau chiar după căderea nopții, deoarece acestea sunt perioadele de activitate maximă pentru limax. Nu vă limitați la simplul privit, ci întoarceți frunzele, pentru că partea lor înferioară menține răcoarea și umiditatea, fiind lăcașul optim pentru acești dăunători. Tot pe frunze ei ar putea să-și depună și ouăle. Continuați să verificați starea plantelor pe toată suprafața lor supraterană. De obicei, semnele vizibile ale prezenței melcilor limax constau și în frunze găurite sau de la care au mai rămas doar nervurile. Tulpinile sunt și ele vulnerabile, în mod deosebit cele ale răsadurilor. Dacă există daune în partea subterană a plantelor, vom observa lucrul acesta doar în timp, urmărind evoluția acestora.

După ce am identificat semnele prezenței melcilor limax în câmp, nu mai e chip de stat. Pasul următor este determinarea densității populației de dăunători, astfel încât aplicarea tratamentului pe care-l vom folosi să fie rațională, în conformitate cu necesitatea. Să nu uităm că orice tratament împotriva dăunătorilor este toxic! Însă și în cazul acesta avem obligația morală de a căuta soluția cu impact minim asupra solului, recoltei și consumatorilor acesteia.