Arion vulgaris sau arion lusitanicus, cunoscut mai curând sub denumirea populară de limax spaniol este una din cele mai frecvente și dăunătoare specii de limacși alături de limaxul cenușiu (arion hortensis) și melcul de grădină (deroceras reticulatum). O altă denumire sub care mai este cunoscut limaxul spaniol este limaxul ucigaș, deoarece acesta se hrănește chiar și cu limacșii mai slabi, fiind o specie extrem de rezistentă.

Originar din Peninsula Iberică, ce îi dă și denumirea de limax spaniol, acest dăunator s-a raspîndit foarte rapid aproape în toată Europa, în ultimii 30 de ani, prin intermediul comerțului de plante, sub formă de ouă, ingropate în pământul din ghivecele acestora. La sfărșitul deceniului trecut, limaxul ucigaș s-a aflat pe lista de dezbateri a Agentiei Europene de Mediu, ca fiind una din cele mai grave probleme ale Terrei, deoarece constituia o amenințare de temut la adresa ecosistemului.

Cu un ciclu de viață anual, adulții sunt activi întreaga vară și mor toamna târziu. Limaxul ucigaș este hermafrodit și se înmulțește foarte repede. Cu o rezistență foarte ridicată, exemplarele tinere eclozează în același an și depășesc condițiile geroase cu temperaturi scăzute din timpul iernii. Astfel, primăvara devreme ei vor provoca primele pagube. Precum și în cazul celorlalte specii, perioada cea mai favorabilă dezvoltării lor este anotimpul călduros, vara. La sfârșitul acesteia, ajung la maturitate sexuală și se reproduc.

Arion vulgaris este un limax subțire, cu lungimea cuprinsă între 70 și 120 mm. Nu are nervură și culoarea poate varia între maro-roșcat și portocaliu viu. Exemplarele tinere prezintă variații mai mari de culoare și au, de cele mai multe ori, câte o dungă laterală, pe fiecare din cele două părți. Mucusul este portocaliu sau incolor pal. Acest mucus, precum și plantele deteriorate constituie principalele semne de prezență a limaxului pe plantație. Prezența efectivă se poate observa mai ales dupa ploaie sau în perioadele cu umiditate crescută, precum dimineața și seara.

Habitatele pe care le preferă limaxul spaniol sunt cele perturbate de activitatea umană, însă acesta se adaptează foarte bine chiar și în mediile naturale.

Pagubele provocate pot fi maxime, întucât se hrănește cu răsaduri, tulpini și frunze. În afară de asta, prezența mucusului, a excrementelor precum și a limacșilor – vii sau moți – pe plante, va scădea valoarea acestora. Cele mai mari pagube le provoacă în rândul culturilor de legume, plante ornamentale, căpșuni și la rapița cu semințe oleaginoase din grădinile domestice. Frecvența ridicată a cultivării terenului constituie o metodă de combatere a puietelui, în mod special, însă posibilitatea refugiului continuă propagarea speciei pe plantație.

S-a spus mult timp despre limaxul ucigaș – arion hortensis – că nu poate fi combătut sub nicio formă. Publicațiile online care au dezbătut în timp această problemă au titrat articolele în felul următor: Un limax ucigas devasteaza gradinile din Europa, Limacşi ucigaşi şi alte specii străine – Biodiversitatea Europei dispare într-un ritm alarmant sau Olandezul târâtor.

Actualmente cunoaștem o diversitate de produse de combatere a limacșilor, cele mai multe dintre ele fiind pe bază de metaldehidă, cu efecte atât asupra limacșilor, cât și asupra solului. Din grijă pentru mediu, experții de la Lonza au dezvoltat un produs similar, revoluționar, cu efect sigur, ce se descompune in dioxid de carbon și apă. Este vorba de granulele Axcela despre care puteți afla mai multe accesând website-ul www.axcela.ro.