Limaxul cenușiu de câmp este o specie căreia merită să-i acordăm o atenție sporită, deoarece este un dăunător omnivor, ceea ce înseamnă că sursele de hrană sunt întotdeauna generoase pentru el. Cu o poftă avidă, el devorează toate componentele plantelor cultivate și a celor spontane, având totuși un apetit deosebit pentru frunze.

Cu o capacitate de reproducere impresionantă, un melc poate depune până la 300 de ouă sferice odată. Acestea au culoarea de la alb până la cenușiu. Limaxul cenușiu de câmp desfășoară două cicluri de viață pe an, iar principala sa fază de reproducere are loc vara, când prima generație ajunge la maturitate. De obicei în a doua jumătate a lunii august eclozează ouăle depuse. În mod obișnuit, această specie nu poate supraviețui înghețului, însă ouăle sunt extrem de rezistente în ambele etape meteorologice extreme, astfel încât perpetuarea speciei să poată avea loc neîntrerupt. În perioadele secetoase care nu-i sunt deloc pe plac, limaxul cenușiu de câmp pătrunde în pământ la adâncimi de 30-40 de centimetri.

Ca marea majoritate a celorlalte specii de melci și limacși, limaxul cenușiu de câmp preferă terenurile cultivate, unde solul este lucrat, afânat. Semnele după care îl veți recunoaște sunt dârele de mucus de pe sol si frunze și plantele care se vor usca în urma atacului în zona rădăcinii, sau chiar frunzele cu suprafața frunzei mâncată, rămânând în urmă doar nervurile. Dacă veți reuși să-i depistați prezența făcând un control pe timp de ploaie sau în cursul nopții, când moluștele sunt foarte active, veți putea surprinde exemplare de maxim 40 de mm lungime, de culoare crem sau cafeniu deschis, rareori cu pete închise la culoare.

Așa cum am mai menționat, limaxul cenușiu se hrănește cu semințele, rădăcina, răsadul, tulpina subterană și supraterană a plantei, mai ales frunzele, dar și fructele. De asemenea este un prădător de temut al cerealelor și cartofului. Tocmai proprietatea de a se hrăni cu toate componentee verzi ale plantelor face din limaxul cenușiu un dăunător atât de primejdios. Ca urmare, această specie provoacă pagube pe toată durata celor două cicluri de viață ale sale. Pe timpul secetei, cănd se retrage în sol, atacă părțile subterane ale plantelor, iar când condițiile meteorologice le sunt prielnice, devorează în mod special frunzele.

Prin controlul culturilor în momentele în care limaxul cenușiu iese la suprafață, avem posibilitatea de a verifica daca terenurile ne sunt invadate de către acești dăunători. Important este sa facem aceste controale în timp util, astfel încât să putem lua măsuri prin care sa-i combatem înaine ca daunele să fie iremediabile. Ținând cont de faptul că primăverile sunt, de regulă, mai umede, e destul de ușor să-i identificăm încă din aceasă perioadă și să luăm măsuri împotriva lor. E puțin mai complicat atunci când seceta reține în sol limaxul cenușiu, deoarece îl determină să distrugă plantațiile încă din stadiile de început, când, neexperimentați fiind, ne este greu să cunoaștem cauza uscării plantelor. Pe de altă parte, în cazul salatei și al verzei, limaxul cenușiu pătrunde între frunze, unde este greu de depistat. Rețineți, însă, pentru a-l combate, trebuie întâi să-l recunoaștem, deci să ne informăm, să știm totul despre el.